Diseminarea vizitei în Norvegia din cadrul Proiectului „Modernizarea serviciilor bibliotecilor universitare din Moldova”

 

Evenimente [17 mai 2017] <<<


Diseminarea vizitei în Norvegia din cadrul Proiectului „Modernizarea serviciilor bibliotecilor universitare din Moldova”

   În mobilitatea din Bergen, Norvegia ( 9-12 mai 2017), Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi a fost reprezentată de Gheorghe NEAGU, dr. conf. univ, Prorectorul pentru studii cu frecvenţă redusă și formare continuă şi Elena HARCONIŢA, directoarea Bibliotecii Ştiințifice.
   La Conferinţa de diseminare (foto) cu personalul Bibliotecii, Directoarea Elena HARCONIŢA, a relatat colegilor programul evenimentului, impresiile despre Biblioteca Universităţii și a Colegiului Universitar de Științe Aplicate din Bergen (foto), introducând publicul în atmosfera locurilor istorice şi pitoreşti ale oraşului Bergen.
Vizita de documentare şi Workshopul profesional s-au desfăşurat în cadrul proiectului ,,Modernizarea serviciilor bibliotecilor din Republica Moldova”, finanțat de Programul Norvegian de Cooperare cu Eurasia în domeniul învățământului superior, realizat în parteneriatul dintre 18 biblioteci universitare din Republica Moldova şi Universitatea din Bergen, Norvegia, precum şi Universitatea Transilvania din Brașov, România. Proiectul este coordonat de Ane LANDOY, Universitatea din Bergen, Norvegia şi dr. Silvia GHINCULOV, directorul Bibliotecii Stiintifice ASEM.
   Conducătorii instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova şi managerii superiori ai bibliotecilor au avut posibilitatea să cunoască organizarea şi nivelul de integrare al bibliotecilor universitare din Bergen în procesele de instruire, în mod special fiind evidenţiate implicaţiile bibliotecarilor în cercetarea ştiinţifică şi oferta de servicii moderne. În cadrul Workshopului professional cadrele didactice şi bibliotecarii au audiat mai multe prezentări : Western Norway University of Applied Sciences (Bjørg Kristin Selvik Vice-rector, Bergen); Welcome to the University Library! (Maria Carme Torras, PhD, University of Bergen); Bibliometrics at UiBA library perspective (Susanne Mikki, University of Bergen); Open Access &Institutional Repositories (Ingrid Cutler, Advisor, Section for digital systems and services, The University Library); Study and research support services from the library (Turid B. Hitland and Eli Heldaas Seland); Comunicările specialiștilor norvegieni au fost axate pe promovarea Accesului Deschis, Repozitoriilor instituţionale, BORA - Bergen Open Research Archive, care deţine cca 12 500 înregistrări – lucrări ale cadrelor didactice.
Expertul international, prof. dr. Angela REPANOVICI, Universitatea Transilvania din Brașov, România, a susținut Workshopul ,,Scientometria în acţiune “.
La întâlnirea cu Rectorul Universității din Bergen, Dag RUNE OLSEN, Profesor, au fost discutate aspect privind managementul organizaţional universitar, coordonarea şi desfășurarea procesului de cercetare şi colaborare internaţională.
   Programul a inclus vizita Bibliotecii Universității din Bergen, directorul general al acestei instituții accentuând structura şi funcţionalitatea Bibliotecii, serviciile moderne prestate utilizatorilor, programele de instruire în cultura informaţiei, inclusiv aspectele de antiplagiat etc. Serviciile infodocumentare sunt oferite de către 100 de angajaţi pentru 16 400 studenţi, în 7 Facultăţi prin 9 biblioteci ramurale. În şedinţa finală participanţii au expus opinii, sugestii şi propuneri de noi colaborări dintre instituțiile de învățământ din Republica Moldova și Universitatea din Bergen.
   Vizita în Norvegia a fost o excelentă oportunitate de a cunoaște experiența de organizare europeană a instituţiilor infodocumentare, de implementare a serviciilor moderne, de a face schimb de experiențe cu partenerii din proiect şi de a gândi asupra modelării bibliotecilor de acasă. Reuşita acestor intenţii, cu siguranţă, va influenţa calitatea instruirii, a cercetării în învăţământul superior şi va consolida comunicarea în cadrul reţelelor create, atât în Republica Moldova, cât şi peste hotare, iar comunitatea va reevalua locul şi importanţa bibliotecii universitare.