Colloquia Bibliothecariorum IN MEMORIAM FAINA TLEHUCI

 

Evenimente [23 martie 2017] <<<


Colloquia Bibliothecariorum IN MEMORIAM FAINA TLEHUCI

În data de 15 şi 22-23 martie 2017, la Biblioteca Ştiinţifică USARB au continuat lucrările Colloquia Bibliothecariorum IN MEMORIAM FAINA TLEHUCI, ediţia a V-a, moderator: Elena HARCONIŢA, directorul Bibliotecii.

În cadrul secţiunii Bibliotecile viitorului, bibliotecarii USARB au prezentat comunicări, axate pe informaţiile şi cunoştinţele acumulate în cadrul Proiectelor Tempus - MISISQ; Erasmus + Servicii de suport pentru reţeau de biblioteci: modernizarea bibliotecilor în Armenia, Moldova şi Belarus prin dezvoltarea personalului bibliotecar şi reformarea bibliotecilor SSRB (2015-2018) şi Modernizarea serviciilor bibliotecilor universitare din Moldova (2016-2019), finanţat de Programul Norvegian de Cooperare cu Eurasia în domeniul învăţământului superior: Particularităţi de catalogare a resurselor electronice în softul ALEPH (Varvara GANEA, bibliotecar principal Serviciul Dezvoltarea Colecţiilor. Catalogare. Indexare); Noi modalităţi de predare a culturii informaţiei în contextul proiectelor internaţionale (Ludmila RĂILEANU, şef serviciul Comunicarea colecţiilor); Rolul culturii bibliografice în metodologia cercetării ştiinţifice (Anişoara NAGHERNEAC, şef serviciu, Elena SCURTU, bibliotecar Serviciul Informare şi cercetare bibliografică; Publicatiile bibliotecarilor universitari bălţeni indice de imagine instituţională (Natalia CULICOV, şef oficiu Referinţe bibliografice); Repozitoriul ZENODO - schimbul datelor de cercetare la nivel european (Mihaela STAVER, bibliotecar principal, Serviciul Cercetare.Asistenţa de specialitate); Resurse ştiinţifice deschise conform profilului USARB (Olga DASCAL, bibliotecar principal, Centrul Informatizare și activități în rețea. Mediateca, Snejana ZADAINOVA, bibliotecar, serviciul Comunicarea colecţiilor); Aspectele plagiatului: clasificare şi prevenire (studiu de caz) (Ala LÎSÎI, bibliotecar principal, Serviciul Comunicarea colecţiilor); Tendinţe şi tehnologii moderne în catalogarea secolului 21 (Irina ZALÎGAEVA, bibliotecar, Lilia UCRAINEŢ, bibliotecar, Serviciul Dezvoltarea Colecţiilor. Catalogare. Indexare); Comunicarea în spaţiul virtualGherda PALII, bibliotecar, Centrul Informatizare şi activităţi în reţea, Lilia ABABII, bibliotecar principal, Oficiu Referinţe bibliografice). Evenimentul a fost  un bun prilej de consolidare şi difuzare a oportunităţile oferite de Proiectele internaţionale, în rezultatul cărora apar noi servicii şi produse relevante.

Bibliotecara Marina Şulman a donat Bibliotecii patru cărţi din colecţia personală a tatălui său, regretatul Efrem Boris Șulman, profesor de istorie la Universitatea bălțeană.

Elena Țurcan, bibliotecar, Serviciul Comunicarea colecţiilor a prezentat expoziţia Veronica Garştea : Legenda artei corale naţionale : 90 de ani de la naştere (9 martie 1927 - 16 iulie 2012), care a activat ca prim-dirijor şi director artistic al Capelei Corale Academice „Doina”.

Colloquia Bibliothecariorum din acest an a inclus comunicări ce au captat bibliotecarii universitari prin noutate, diversitate şi motivaţia cu care fiecare a prezentat rezultatul studiului efectuat. Întreaga activitate a fost o bună şcoală de instruire şi o experienţă profesională trăită atât de vorbitori cât şi de colegii care au ştiut să asculte cu atenţie şi să aprecieze contribuţia fiecăruia în progresul Bibliotecii Ştiinţifice USARB.