În Clubul ONU NORD/CECE al Bibliotecii Ştiinţifice a fost marcată Ziua Tineretului. Invitaţii Clubului au fost elevii clasei a X-a a Liceului Teoretic Republican ,,Ion Creangă”

 

Evenimente [10 noiembrie 2016] <<<

Zilele Tineretului la Biblioteca Ştiinţifică USARB (09-17 noiembrie, 2016)

În Clubul ONU NORD/CECE al Bibliotecii Ştiinţifice a fost marcată Ziua Tineretului.Invitaţii Clubului au fost elevii clasei a X-a a Liceului Teoretic  Republican ,,Ion Creangă” din Bălţi, diriginta clasei, profesoara de psihologie Olga Elpujan. Şefa CD a ONU CECE, Valentina Topalo, a confirmat  că sărbătorirea Zilei Tineretului demonstrează încă odată rolul şi importanţa tinerilor în societatea moldovenească, ei reprezentînd un sfert din populaţia Republicii Moldova. Agenda 2030:17 Obiectivele de Dezvoltare Durabilă- Obiectivul 3: Sănătate și stare de bine prevede sensibilizarea populaţiei referitor la comportamentele riscante şi promovarea unui stil de viaţă sănătos între tinerii din toată lumea, inclusiv şi din Republica Moldova.

Una din problemele  cheie cu care se confruntă tinerii din Moldova este creşterea ratei HIV, consumul de tutun, alcool, droguri şi lipsa comunicării cu părinţii. Biblioteca Ştiinţifică oferă acces la informaţii despre sănătate şi servicii de sănătate pentru ca tinerii să depăşească dificultăţile cu care se confruntă.

A fost proiectat filmul ,,TRANZIT” din colecţia  CD a ONU, urmat de discuţii şi opinii despre sănătate.

 

Valentina Vacarciuc, bibliotecar, sala de lectură nr. 3 „Ştiinţe psihopedagogice, ale naturii, reale. Arte” a prezentat expoziţia tematică „Tehnici şi metode ale muncii intelectuale în sprijinul studiului individual”, pentru studenţii grupelor PD21R şi PP21R. Expoziţia a cuprins  documente  privind  importanţa cercetării ştiinţifice  pentru studenţi.