Evenimente [18 mai 2016] <<<
Dezbateri Educaţie pentru fiecare în CD ONU a Bibliotecii Ştiinţifice USARB
În cadrul Săptămînii Uniunii Europene, în Centrul de Documentare şi Informare ONU a Bibliotecii Ştiinţifice a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, a avut loc dezbaterea Educaţie pentru fiecare cu tema: De ce copiii/tinerii cu şi fără dizabilităţi trebuie să fie colegi.
Cornelia Adeola, Consultant Naţional pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, ONU, a vorbit despre Cadrul legal privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, a prezentat exemple reale din practica activităţii cu aceste persoane, a specificat formele şi metodele de incluziune a persoanelor cu dizabilităţi etc.
În dezbateri au intervenit cu informaţii Valentina Goiman, directorul Şcolii Primare nr. 21 „Spiridon Vangheli” şi Andrei Eşanu, reprezentantul Asociaţiei CARP. Cornelia Adeola a răspuns la mai multe întrebări adresate de studenţii care au solicitat, de asemenea, predarea unui curs practic la subiectul discutat.
La această manifestare au participat peste 50 studenţi, cadre didactice de la Facultăţile Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Artă, Drept şi Ştiinţe sociale, bibliotecari.
Coordonatorul activităţii: Lina Mihaluţa, director adjunct BŞ USARB.