Evenimente [12 martie 2016] <<<
Săptămîna Educaţiei Deschise în Clubul Cărţii
La 11 martie în cadrul Săptămînii Educaţiei Deschise a fost promovat atelierul Soluţionarea problemelor lumii contemporane prin intermediul strategiilor art-pedagogice. Au participat studenţii Facultăţii de Litere, ghidaţi de lect. univ., drd. Eugenia Foca.
Atelierul a fost deschis de Angela Hăbăşescu, bibliotecar principal, sala de lectură Nr. 3 „Ştiinţe psiho-pedagogice, naturale, reale. Artă” cu o informaţie privind Fenomenul şi importanţa Săptămînii Educaţiei Deschise şi prezentarea expoziţiei de documente din colecţiile Bibliotecii Art-pedagogia – Mijloc de activizare a procesului de învăţămînt. La expoziţie au fost vernisate lucrările ce evidenţiază potenţialul pedagogic şi factorul educativ al artei. Dna Eugenia Foca, a intervenit cu comunicarea „Rolul tehnologiilor art-pedagogice în soluţionarea problemelor educaţionale”, dezvăluind art-pedagogia ca un domeniu nou al ştiinţelor educaţiei actual pentru şcoala contemporană, în care educaţia, instruirea şi dezvoltarea personalităţii copilului se realizează prin mijloacele specifice artei. A urmat un work-shop creativ „Tehnici art-pedagogice” la care studenţii au însuşit tehnici noi în domeniul dat.