Comunicat privind lucrările Şedinţei Profesionale a bibliotecarilor din învăţămînt

 

Evenimente [11 decembrie 2015] <<<

 

Comunicat privind lucrările Şedinţei Profesionale a bibliotecarilor din învăţămînt, Zona de Nord a Republicii Moldova

În data de 11 decembrie, în incinta Bibliotecii Ştiinţifice a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi – Centru Biblioteconomic Departamental pentru bibliotecile din învăţămîntul general şi profesional  tehnic din Zona de NORD (15 raioane şi mun. Bălţi), în colaborare cu Ministerul Educaţiei al R.Moldova, Organele Locale de Specialitate în Domeniul Învăţămîntului din R.Moldova a avut loc  o Şedinţă Profesională.

La această întrunire au participat 45 bibliotecari şcolari, de colegiu şi din şcoli profesionale, specialişti - responsabili de activitatea bibliotecilor şcolare  din învăţămîntul profesional tehnic a OLSDÎ, Zona de NORD a Republicii Moldova, raioanele Briceni, Donduşeni, Edineţ, Glodeni, Drochia, Rîşcani, Făleşti, Floreşti, Ocniţa, Rezina, Sîngerei, Soroca, Şoldăneşti, Teleneşti, Ungheni şi mun.Bălţi.
În deschiderea ședinței, moderatoarea Elena Harconiţa, directorul BŞ USARB, Preşedintele Filialei BIN ABRM, a remarcat importanţa întrunirii naţionale a  specialiştilor în aşa componenţă,  faptul că pentru prima dată pe site-ul Ministerului Educației al R.Moldova a fost inaugurată o rubrică specială consacrată bibliotecilor din învăţămînt. Aceste schimbări efectuîndu-se datorită efortului și deschiderii către problemele bibliotecilor a consultantului Direcției e-Transformare şi Informatizare Ana Plamadeală.

Ana Plamadeala, a confirmat că intenţionează  să completeze rubrica cu  informaţii despre  evenimentele bibliotecare, postîndu-le şi în compartimentele informaţionale centrale de pe site-ul Ministerului Educaţiei, unde deja există şi este reflectată statistica bibliotecilor școlare din anul 2006-2014, la fel  și linkuri utile. Publicitatea se va desfăşura  pe 3 nivele în conformitate cu învăţămîntul  general, profesional tehnic și superior. Bibliotecarii au fost îndemnați să fie mai receptivi şi  mai insistenti in strategiile de marketing prin intermediul email-urilor, rețelelor sociale, web site-ului, blogului Filialei BIN, să susțină comunicarea prin conectare.

Doamna Ana Plămădeală a relatat  în continuare despre actele curente emise de Ministerul Educaţiei al R. Moldova în care sînt vizate bibliotecile şcolare: Standardele minime de dotare a şcolilor primare, gimnaziilor şi liceelor cu mijloace TIC, aprobate prin Ordinul nr. 581 din 24.06.2015; Aprobarea standardelor minime de dotare a instituţiilor cu mijloace TIC a instituţiiilor din învăţămîntul profesional tehnic, Ordinul nr. 1043 din 29.10.2015; Proiect de Ordin: Standarde minime de dotare a bibliotecilor şcolare cu mijloace TIC; Constituirea Consiliului Bibliotecilor din învăţămîntul general, profesional şi superior din RM pe lîngă Ministerul Educaţiei; Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Bibliotecilor din învăţămîntul general, profesional şi superior din RM. Ordinul nr. 792 din 30.07.2015. Conform acestor acte se recomandă ca biblioteca școlară să dețină cel puţin  un calculator, o tabletă sau un laptop, acestea avînd ieşire la Internet. Pe agenda Ministerului se află  redactarea Regulamentelor de organizare şi funcţionare a bibliotecilor din învăţămînt,  acestea fiind actualizate doar după aprobarea noii Legi a bibliotecilor din R.Moldova.

Elena Harconiţa, directorul BŞ USARB, Preşedintele Filialei BIN ABRM, a făcut referinţă la comunicarea Dlui Igor Şarov, preşedintele CBN şi Eugenia Bejan, secretar, care în Conferinţa Naţională a Managerilor de biblioteci: Consolidarea sistemului naţional de biblioteci: Imperativ, necesitate, soluţii, au vorbit despre realizările Consiliului Biblioteconomic Naţional de pe lîngă Ministerul Culturii al RM, trecînd în revistă cele mai importante documente elaborate şi aprobate,  inclusiv Regulamentul Privind activitatea metodologică în cadrul Sistemului Naţional de Biblioteci din Republica Moldova, Forma 6C şi Notele explicative pentru completarea ei. Participanţii au fost atenţionaţi asupra diferenţelor dintre formularul vechi şi cel nou, fiindu-le recomandat termenul de prezentare a tabelelor centralizatoare pînă la 30 ianuarie. Alături de responsabilii de activitatea bibliotecarilor şcolari de la OLSDÎ, Forma 6C a fost distribuită bibliotecarilor de colegii, şcoli profesionale şi de meserii.

Participanţilor la şedinţa profesională le-a fost propus Proiectul FIŞEI DE EVALUARE a bibliotecii din învățămîntul general şi profesional tehnic, document elaborat în cadrul Consiliului bibliotecilor din învățămînt (CBI). Ana Plamadeala a argumentat necesitatea elaborării fișei de evaluare pentru bibliotecile din învățămîntul profesional tehnic, pentru a face o analiză a situației bibliotecilor respective. „Ne-am propus să vedem o situaţie cu date  reale, competente,  pe care să le  prezentăm Ministerului”,  a mai specificat Dumneaei.

Elena Cociurca, metodist OLSDÎ Soroca, a solicitat  introducerea în fișa bibliotecii școlare, a unor criterii de evaluare, de exemplu, cum este oglindită activitatea bibliotecii școlare în Planul managerial al instituției, colaborarea cu cadrele didactice, asigurarea cu materiale metodice curente, registrul de manuale, Schema de închiriere, portofoliul instituției, portofoliul bibliotecarului, învățămîntul la distanță etc.

În urma discuţiilor şi propunerilor din partea specialiştilor OLSDÎ FIŞA a fost completată cu noi poziţii,  urmînd a fi aprobată la nivel de Minister pentru a începe, din 11 ianuarie 2016, procesul de evaluare a bibliotecilor din învăţămîntul profesional tehnic.

Elena Harconiţa a mai informat audiența despre cursurile de formare profesională de scurtă durată Bazele Biblioteconomiei și științelor informării(75 ore), organizate de Secţia de Formare Continuă a USM în colaborare cu Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova pe 10-19 decembrie 2015 la Biblioteca Ştiinţifică USARB.  Conform Regulamentului privind modul de conferire a categoriilor de calificare personalului de specialitate din biblioteci (nr. 17 din 05.02.2015), specialiştii cu studii superioare, precum şi specialiştii cu studii medii de specialitate din alte domenii de formare profesională, angajaţi în biblioteci şi care solicită conferirea categoriei de calificare, vor fi admişi la procesul de atestare după o pregătire profesională conform unei programe speciale la bazele Biblioteconomiei şi Ştiinţelor Informării. La aceste cursuri care se vor desfășura la Biblioteca Științifică USARB, sînt invitați bibliotecari din toate tipurile de biblioteci, Universitatea propunîndu-le şi cazarea. În viitor fomatorii naţionali vor fi selectați şi din rîndul bibliotecarilor bălţeni. Mai continuă
înscrierea la programul de recalificare a personalului de bibliotecă pentru deţinătorii studiilor superioare în alte domenii (durata studiilor – 1 an), posesorii diplomelor respective primind calificativul de  bibliotecar.

Elena Stratan, şef serviciu Cercetare. Asistenţa de specialitate la Biblioteca Ştiinţifică USARB, a evidenţiat principalele activităţi îndeplinite de către membrii Filialei BIN (Biblioteci de învăţămînt din Nord) a ABRM şi a Centrului Biblioteconomic în anul 2015, după care au urmat unele propuneri privind Programul de activitate pentru anul 2016. Printre acestea se află completarea şi analiza Chestionarului privind necesitățile de formare profesională și asistență metodologică. Cu titlu de noutate a fost remarcată editarea, în premieră, a lucrării Întruniri profesionale în Filiala BIN - Biblioteci de învăţămînt din Nord, anii 2007-2015, o sinteză a parcursului de formare profesională a bibliotecarilor din învățămînt din nordul Republicii Moldova.

În contextul promovării experienţelor inovative Olesea Cogut, specialist coordonator, metodist DECR Edineţ şi Gorcinschi Mariana, bibliotecar, au relatat despre deschiderea Centrului de Informare în locul fostei biblioteci şcolare, despre Inaugurarea Laboratorului raional al bibliotecarilor şcolari "e-Bibliotec@ noastră" la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Edineţ, despre dotarea spaţiilor moderne cu mobilier modular şi echipament informatic performant. Cele mai înalte  aprecieri merită bibliotecarul şi, desigur, directorul - Doamna Natalia Cojocaru, absolventă a USARB, un adevărat director al Mileniului 3 care ştie să susţină oamenii laborioşi şi să schimbe  radical viaţa şcolii.

Au diseminat informaţii  de la reuniunile profesionale din ţară Lina Mihaluţa, director adjunct, Elena Ţurcan, bibliotecar, BŞ USARB (Conferința anuală a ABRM Biblioteci dinamice: confruntări, experiențe, succese); Mihaela Staver, bibliotecar principal (Neconferinţa: RestartTrain); Elena Harconiţa, directorul BŞ USARB (Conferinţa Naţională a Managerilor de biblioteci: Consolidarea sistemului naţional de biblioteci: Imperativ, necesitate, soluţii).

În finalul ședinței discuţiile s-au centrat pe problemele curente și de perspectivă  din activitatea bibliotecilor: închirierea manualelor, contractele de închiriere, asigurarea cu manuale, sursele de asigurare etc. Bibliotecarii, membrii ABRM, au fost invitaţi să se înregistreze în baza de date respectivă, completînd formularul de pe site-ul ABRM, inclusiv achitarea cotizației. Toate informaţiile, prezentate în cadrul şedinţei, au fost oferite pe stick sau expediate prin e-mail.

Acest eveniment profesional, prin subiectele și discuțiile ce le-a avut, interacțiunea de tip feed-back, a ținut să amplifice cordonarea activității biblioteconomice, educaționale și de formare continua, valorificarea experiențelor inovative, modelarea cadrului de reglementare, soluționarea problemelor în domeniu etc.

La buna organizare a ședinței au contribuit: Elena Harconiţa, director BȘ USARB (elena.harconita@mail.ru); Ana Plămădeală, consultant, Direcţia e-Transformare şi Informatizare (ana.plamadeala@edu.md), Lina Mihaluţa, director adjunct (aculina12@mail.ru); Elena Stratan, şef serviciu (elena.stratan1@gmail.com); Mihaela Staver, bibliotecar principal, Serviciul Cercetare. Asistenţa de specialitate (staver.mihaela@gmail.com); Tatiana Prian, bibliotecar principal, Centrul Informatizare şi activităţi în reţea (prian.tatyana@gmail.com), Silvia Ciobanu, şef Centru (sciobanu64@gmail.com); Antonina Antonova, bibliotecar, Centrul Marketing. Activitate editorială (antonova.antonina29@gmail.com); Natalia Culicov, şef oficiu, Serviciul Informare cercetare bibliografică (culicov.natalia@gmail.com), Angela Hăbăşescu, şef oficiu, serviciul Comunicarea colecţiilor (angelahabasescu@gmail.com).

Galerie foto:

Elena Harconița, director BȘ USARB
Elena Stratan, șef serviciu Cercetare. Asistența de specialitate