Donaţiile lunii februarie

 

Evenimente [10 februarie 2015] <<<

 

Donaţiile lunii februarie

Anatol Moraru, scriitor şi critic literar, cadru didactic universitar, Catedra de literatură română şi universală a Facultăţii de Litere USARB a donat Bibliotecii cărţile: „Dumitru Matcovschi: opera lirică, epică şi dramatică : Pentru elevi, studenţi, profesori”, Chişinău, Arc, 2014 şi Ion Druţă „Opera epică şi dramatică : Pentru elevi, studenţi, profesori”, Chişinău, Arc, 2010 care fac parte din colecţia „Cartea care te salvează”.


Colecţia Wilhelmi, inaugurată în 2004, s-a completat cu 42 de exemplare de carte în valoare de 1 546 lei, oferită de fondatorul acestei Colecţii THOMAS WILHELMI, Dr., profesor la Universitatea din Haidelberg, Elveţia.

Alexandru Budişteanu, Doctor arhitect, Membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române, Preşedinte Emerit al Filialei din România a Uniunii Internaţionale a Vorbitorilor de Limbă Engleză (ESU), Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi – Republica Moldova, Preşedintele Fundaţiei Culturale „Alexandru Budişteanu”, Ofiţer al Ordinului Naţional Serviciul Credincios al României a donat Bibliotecii Stiinţifice USARB cartea sa „Sub patru regimuri pe toate continentele” Bucureşti, editura Institutul naţional pentru studiul totalitarismului, 2014.


Svetlana Stanţieru, lector superior la Catedra de limbă română şi filologie romanică şi Aurelia Bîrsanu, lector superior Facultatea de Litere USARB au donat Bibliotecii universitare „Caietul de exerciţii la limba română contemporană (lexicologia)”, Bălţi 2014. Lucrarea se adresează studenţilor de la Facultatea de Litere şi cadrelor didactice preocupate de studierea limbii române. Lucrarea are drept scop de a fixa şi releva cunoştinţele acumulate la orele de prelegeri şi seminar.