Donație de carte rară din Suedia

 

Evenimente [5 noiembrie 2014] <<<


Donație de carte rară din Suedia


În aceste zile de toamnă Biblioteca universitară din Bălţi primeşte o donaţie bogată de carte diversă  din colecţia particulară a Dlui Dan-George Dimitrescu. Absolvent al Facultăţii de Instalaţii din Bucureşti, a lucrat în calitate de inginer pîna la plecarea în Suedia în anul 1988. Marele lui pasiuni au fost cărțile, geografia, bridge-ul, filatelia și călătoriile. Ca tînar inginer își cheltuia toată leafa pe cărți, pasiunea păstrînd-o toata viața. Prezentăm în continuare mărturiile fiicei sale Suzana Dimitrescu: „ In București aveam o bibliotecă de comandă pentru toate cărțile părinților și toată copilaria și tinerețea mea am fost impresionată de cum Tata știa exact dacă am împrumutat cuiva vreo carte și anume ce carte. Toate cărțile au fost transportate în Suedia, cîte 5 kg de persoană/zi. Tatal meu a iubit călătorille, după mutarea în Suedia s-a bucurat într-adevar de libertatea de a călători care nu o avuse pînă în 1988, el și mama făcînd numeroase călatorii în locuri minunate, ultima lor călatorie împreună fiind în jurul pămîntului. Tata a condus cluburi de bridge, a fost autorul la multe cărți de bridge, mulți din bridgiștii din România îi spun 'tăticu'. A fost un om cu suflet bun, care s-a implicat în soarta multor oameni încercînd să-i ajute. A avut 2 copii, sora mea Anca Dimitrescu care locuiește în București și eu, Suzana Dimitrescu, în Malmö, Suedia. Ne bucurăm că și alți pasionați de literatură o să aibă posibilitatea să se bucure de cărțile atît de iubite de tatăl nostru, a fost dorința lui de încă înainte să se îmbolnavească.”

            Grație acestei donații fondul Bibliotecii s-a completat pînă acuma  şi cu 80 titluri de carte rară.  Colecția totală va include circa 2 000 de documente în limbile română, franceză, engleză.. Tematica publicațiilor este variată, dar predomină literatură română și universală. Printre aceste exemplare deosebite este traducerea în limba română a cărţii „Chip Cioplit”, în două volume, după originalul în limba engleză al volumului OTHER GODS de Pearl S. Buck, apărută la editura Grosset&Dunlap., New York 1940.

            Volumul „Napoleon I ”, autor Emil Lugwic, apărută în anul 1924 este dedicată soției sale. Pentru Emil Ludwig, Napoleon a fost un geniu. Cartea include și cîteva scrisori originale, ortografiate cu scris frumos de însuşi Napoleon către contesa Walewska, care mai era numită „soția poloneză” a lui Napoleon;

            „Viaţa mea” de Winston Churchill este o lucrarea autobiografică editată în anul 1948 la Bucureşti, Editura „Nero”, Inst. de Arte Grafice „Zori de zi”. O destăinuire sinceră a lui Sir Winston Leonard Spencer Churchill care a fost un om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în al Doilea Război Mondial, ofiţer în Armata Britanică, istoric, scriitor şi artist. Este singurul prim-ministru britanic Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (în 1953) şi a fost prima persoană care a primit titlul onorific de Cetăţean de Onoare al Statelor Unite;

            O altă carte publicată în 1912 la Vincennes este „Le Japon” (merveilleuses histoires) de Judith Gautier, prefaţă de Jean Aicard, editura Les Arts Graphiques, seria Les Beaux voyages. Un volum în limba franceză despre călătorii frumoase în Japonia: originea, istoria, oamenii, povestiri şi legende. Volumul conţine 12 tablouri color şi o hartă.

            VolumulAlexandru cel Mare” de Arthur Weigall este publicat la Bucureşti în 1948 la editura SOCEC & Co., S. A. R., tradus de Ileana Zara-Iacobescu. Un studiu biografic despre ascendenţa şi tinereţea lui Alexandru cel Mare. Alexandru cel Mare (356-323 i.Hr.) a fost una dintre cele mai importante personalităţi ale Antichităţii,  a avut mari proiecte şi ambiţii de a cuceri lumea, dar  succesele  uluitoare i-au adus şi tragicul sfîrşit. A întemeiat peste 70 de oraşe care-i poartă numele.