140227

 

Evenimente [27 februarie 2014] <<<

 

Comunicat pe marginea lucrărilor Colloquia Bibliothecariorum IN MEMORIAM FAINA TLEHUCI, ediţia a II-a, internaţională, 27 februarie 2014

Organizator: Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi.


Moderator: Elena Harconiţa, Directorul Bibliotecii Ştiinţifice USARB.

Au participat 50 de bibliotecari, inclusiv 7 reprezentanţi de la Biblioteca Ştiinţifică Centrală ,,A. Lupan” a AŞM, Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Departamentul Informaţional Biblioteconomic ULIM, Biblioteca Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei.

De la Bucureşti cu un Mesaj de suflet a venit Dl Alexandru Budişteanu, Doctor arhitect, Ofiţer al Ordinului Naţional al României „Serviciul credincios”, Membru al Consiliului Ştinţific al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române, Preşedinte Emerit al Filialei din România a Uniunii Internaţionale a Vorbitorilor de Limba Engleză (ESU).

Cu O plecăşiune de respect şi admiraţie pentru Doamna, alături departicipanţii Colloquia a fost  inginerul Radu Moţoc, membrul de Onoare al Senatului USARB, secretarul Asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina „Costache Negri” din Galaţi.

În cuvîntul de deschidere, Elena Harconiţa, Directorul Bibliotecii Ştiinţifice USARB a relatat despre semnificaţia deosebită a evenimentului, consacrat directoarei Faina Tlehuci, care timp de 40 de ani a construit Biblioteca cu propriile sale maini, cu inima şi cu sufletul.

Şedinţa în plen FAINA TLEHUCI în amintirea contemporanilor a inclus lansarea primei ediţii a Materialelor Colloquia bibliothecariorum (23 februarie 2013) „FAINA TLEHUCI – 90 de ani de la naştere", derularea secvenţelor din video - filmul Faina Tlehuci – Membru de Onoare al Senatului (8 octombrie 2001), discursul (înregistrare audio) prezentat de către directoarea Faina Tlehuci la Jubileul de 50 de ani ai Bibliotecii Ştiinţifice USB, 1995 cu genericul „Problema cea mai stringentă astăzi este completarea colecţiei cu carte în limba română”.

În comunicarea Bibliotecarii USARB: componenţă şi competenţe (2001 – 2013), Directoarea Bibliotecii a relatat despre evoluţia structurii organizatorice a Bibliotecii timp de 12 ani, calitatea capitalului uman şi realizările bibliotecarilor USARB - cea mai de preţ valoare a Bibliotecii.

În prima Secţiune Colecţiile Bibliotecii - grija si mîndria unui adevărat bibliotecar au fost susţinute 8 comunicări: Tendinţe generale şi particulare de dezvoltare a colecţiilor în BŞ USARB (Adella Cucu, Svetlana Şişcanu); Colecţiile Bibliotecii Ştiinţifice Centrale ,,A. Lupan” - tezaur al Comunităţii Ştiinţifice (Liliana Melnic); Contribuţii internaţionale în asigurarea informaţională a proceselor de instruire şi cercetare (Valentina Topalo, BŞ USARB); Metode moderne de promovare a colectiilor (Cristina Caterev, Biblioteca Ştiinţifică Centrală ,,A. Lupan”, AŞM); Programul „Cunoaşte Cartea Profesorului Tău - metodă efectivă de promovare a publicaţiilor ştiinţifice” (Elena Ţurcan, DIB ULIM); Parteneriat: bibliotecă – cadre didactice în colectarea, prezervarea şi promovarea publicaţiilor profesorilor Universităţii bălţene (Elena Scurtu, Maria Fotescu, BŞ USARB); Asigurarea logistică a instruirii şi cercetării domeniului lexicografic în limbi străine: cercetare bibliometrică (Lilia Ababi, Gabriela Cazacu, BŞ USARB); Deservirea studenţilor cu documente didactice pentru studierea limbilor străine la începutul anului de studii: particularităţi instituţionale, anii 2008 – 2013 (Lilia Melnic, Gabriela Cazacu, BŞ USARB).

Secţiunea Bibliotecile viitorului: posibilităţi infinite a inclus 8 comunicări: Informatizarea şi modernizarea serviciilor într-un pătrar de veac ( Igor Afatin, Tatiana Prian, BŞ USARB); Metode şi mijloace de instruire informaţională în universitarul bălţean (1968-2013): studiu istoric (Elena Harconiţa, Ludmila Răileanu, BŞ USARB); Modelul bibliografului nou: calităţi profesionale (Ana Nagherneac,  BŞ USARB); Monitorizarea indicatorilor statistici în sistem informatizat în corespundere cu Standardul Statistici internaţionale de bibliotecă (Lina Mihaluţa, BŞ USARB); Aplicarea programului dedicat Evidenţă statistică în Serviciul Comunicarea Colecţiilor (Angela Hăbăşescu, BŞ USARB); Codul de bare pe documentele bibliotecare: aspecte tehnologice (Elena Cristian, BŞ USARB); Marketingul în BŞ USARB - tradiţie şi inovare (Silvia Ciobanu, BŞ USARB); Practici consacrate şi noi modalităţi de asistenţă metodologică a bibliotecilor de învăţămînt din Nordul Moldovei (Elena Stratan, BŞ USARB).

Participanţii la manifestare au beneficiat de expoziţia Activitatea editorială a bibliotecarilor USARB, derularea videofilmului FAINA TLEHUCI: IN MEMORIAM, donaţia volumului Faina Tlehuci – 90 de ani de la naştere", Colloquia bibliothecariorum, ediţia I.:
http://tinread.usarb.md:8888/tinread/fulltext/bsu/coloquia_tlehuci.pdf
http://ru.calameo.com/books/0011333496d2967c2a62f
Album foto: http://ru.calameo.com/books/001133349c828d6cf703d

Biblioteca aduce mulţumiri Cristinei Caterev, director interimar al Bibliotecii Ştiinţifice Centrale ,,A. Lupan”, Elizavetei Globa, director, Biblioteca Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, Victoriei Toma, director USEFS pentru importantele donaţii de carte oferite.


Atmosfera deosebită a acestei zile a fost creată de oamenii care cu multă energie pozitivă şi pasiune şi-au împărtăşit cunoştinţele, au demonstrat că se află în deplină armonie unii cu alţii, cu sine însăşi, cu propria memorie care le menţine viu trecutul, pentru a asigura prezentul şi a construi viitorul.

Elena Harconiţa, Director
Elena Stratan, şef serviciu Cercetare. Asistenţa de specialitate, BŞ USARB