Evenimente >>> [27 aprilie 2011] <<<
Comunicat
privind  desfăşurarea şedinţei festive dedicate Zilei profesionale a Bibliotecarului
Pe 27 aprilie bibliotecarii universitari bălţeni s-au întrunit in şedinţa Clubului BiblioSpiritus pentru a omagia Ziua Bibliotecarului sărbătorită în Moldova la 23 aprilie
În cuvăntul de deschidere Elena HARCONIŢA,  Directoarea Bibliotecii Ştiinţifice a dat citire mesajelor de felicitare din  partea Preşedintelui Parlamentului, Ministerului Educaţiei, Ministerului  Culturii, colegilor din alte instituţii bibliotecare, prietenilor Bibliotecii  cu prilejul sărbătorii profesionale  şi a Sfintelor Paşti.
  Dna Director a relatat despre festivitatea naţională  prilejuită de consemnarea Zilei Bibliotecarului în R.Moldova, organizată de ABRM  pe 20 aprilie, în incinta Teatrului Licurici.  La această manifestare au fost decernate   Diplome de Onoare celor mai merituoşi bibliotecari din partea Ministerului  Culturii, Ministerului Educaţiei, Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica  Moldova. Au fost anunţate rezultatele Concursurilor naţionale „Cele mai reuşite  lucrări în domeniul biblioteconomiei şi ştiinţele informării”, „Cel mai bun  Bibliotecar al anului 2010”. Bibliotecarii bălţeni au devenit posesori ai  diplomelor Ministerului Culturii – Elena Harconiţa, Ministerului Educaţiei –  Natalia Culicov, Asociaţiei Bibliotecarilor din  Republica Moldova – Adela Cucu, Varvara Ganea, Elena Ţurcan,  Ala Lîsîi, Olga Colina. 
  Diploma de Excelenţă a  Concursului Naţional „Cel mai bun Bibliotecar al Anului 2010”,  ediţia a XX-a I s-a conferit Elenei  CRISTIAN. 
  Lucrările bibliotecarilor  universitari bălţeni au fost apreciate cu premii prestigioase: Premiul MARE pentru setul de 10 lucrări consacrate aniversării a  65-a de la fondarea Bibliotecii  şi Premiul special pentru design pentru lucrarea Carte cu autograf şi dedicaţii, autori: Lina Mihaluţa, Elena Cristian, Natalia Costiucenco, designer: Silvia Ciobanu. 
  Conducerea Bibliotecii a decernat Diplome pentru profesionalism şi  prestanţă bibliotecarilor: Polina Spînu, Lilia Ababi, Valentina Vacarciuc,  Renata Toncoglaz. 
  Diploma specială cu prilejul a 60 de ani  de la naştere a fost acordată Svetlanei Botezatu, bibliotecar în serviciul  Organizarea/Conservarea Colecţiilor. 
              Continuînd  şedinţa festivă şi lucrativă,   directoarea a prezentat o informaţie amplă despre activitatea Clubului BIBLIOTECA MOV (Biblioteca  Municipală B.P.Haşdeu, 19 aprilie 2011), realizînd o trecere în revistă a  subiectelor abordate şi lansînd ultimele numere ale revistei BiblioPolis.
  Igor AFATIN,  director-adjunct Informatizare a venit cu informaţii utile de la seminarul  Implementarea tehnologiei IR (repozitorii instituţionale)( Biblioteca  Ştiinţifică ASEM, aprilie, 2011) : Sistemul DSpace, demonstrînd structura lui,  posibilităţile de înregistrare, oportunităţile în vederea plasării lucrărilor  ştiinţifice universitare în repozitoriul instituţional.  
  Activitatea a urmat cu iniţierea în profesie şi acordarea Certificatelor  absolvenţilor Şcolii Noul angajat de către  E. STRATAN, coordonator ŞNA, şef  serviciu Cercetare. Asistenţă de specialitate.