Evenimente >>> [15 decembrie 2010] <<<

Comunicat pe marginea lucrărilor Conferinţei
Aniversare a Bibliotecii Ştiinţifice a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi

Generic: Pe 15 decembrie, într-un cadru fastuos şi agreabil s-a desfăşurat Conferinţa Ştiinţifică aniversară Biblioteca Ştiinţifică - 65 de ani în rolul de partener şi inovator al procesului educaţional şi de cercetare ştiinţifică universitară.

Participanţi: Evenimentul s-a produs în sala de Conferinţe a Bibliotecii cu participarea reprezentanţilor comunităţii profesionale şi instituţionale: biblioteci academice, universitare, publice şi  specializate, ai Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”, ai Camerei Naţionale a Cărţii, ai Comitetului Tehnic nr.1 pentru Standardizare.

Deschiderea conferinţei: Elena Harconiţa, directorul Bibliotecii Ştiinţifice, după alocuţiunea de deschidere şi prezentarea participanţilor, a prezentat comunicarea Biblioteca Ştiinţifică la 65 de ani:  Păstrând tradiţiile răspundem provocărilor timpului. Dumneaei a evocat istoricul instituţiei precum şi performanţele actuale ale Bibliotecii care a cunoscut o dezvoltare remarcabilă, în calitate de instituţie infodocumentară, realizând diverse servicii şi produse bibliotecare atât tradiţionale, cât şi online. Comunicarea a inclus lansarea producţiei editoriale ale bibliotecarilor în anul de referinţă, 3 bibliografii,  2 ghiduri, 2 cataloage, Catalogul publicaţiilor editate de bibliotecarii Universităţii bălţene, dicţionarul Bibliotecarii universitari bălţeni, Biblioteca Ştiinţifică: cadru de reglementare etc. 

Mesaje de salut: Rectorul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, prof. univ. dr. hab. Gheorghe POPA în mesajul de felicitare a menţionat îndeosebi că succesul studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor universitari se datorează în mare parte efortului şi contribuţiei Bibliotecii şi bibliotecarului care ştiu să structureze, să evalueaze şi să ofere utilizatorului informaţia necesară. Domnul rector a felicitat echipa Bibliotecii, dorindu-le multă sănătate, noi succese şi asigurări de susţinere  în continuare a demersului infobibliotecar.

Mesaje de felicitare din partea colegilor din ţară:

Ludmila Costin, preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica Moldova, directorul Bibliotecii Republicane Ştiinţifice Agricole a Universităţii Agrare din Moldova, „Continuitatea şi prestanţa sunt valenţele spirituale ale bibliotecarilor universitari bălţeni, măsura profesionalismului lor, pe care îl dovedesc în orice moment, cu orice activitate înscriind pagină după pagină în istoria acestei instituţii. Inovatori şi creativi îşi fac meseria cu măiestrie, depunând efort, dăruire, abnegaţie, perseverenţă, răbdare , în vederea oferirii serviciilor de calitate şi creării condiţiilor  favorabile lecturii, studiului şi informării  pentru utilizatorii săi”; 

Alexe Rău, director general, Biblioteca Naţională a R.Moldova: „ Voi sunteţi maeştri şi mari maeştri şi cred că astfel de titluri ar trebui să li se confere celor din breaslă, din ghildia bibliotecarilor... Fie ca în ziua conferinţei lumina gândurilor voastre să lumineze cu lumina revelaţiei frumoasa voastră bibliotecă şi lumina voastră să se reverse şi asupra-ne”.
Zinaida Sochircă, director general,  Departamentul Informaţional Biblioteconomic ULIM: “Cu prilejul frumosului jubileu Vă dorim, Distinşi Colegi Universitari Bălţeni, să deţineţi încă mulţi ani înainte Cheile Succesului, să deschideţi cu ajutorul lor multe uşi şi porţi pe tărâmul profesional, fiind susţinuţi şi sprijiniţi de către comunitatea servită şi cea profesională!”

Dr. Lidia Kulikovski, director general, Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu” :”...Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat „Alecu Ruso” este o componentă indispensabilă a comunităţii biblioteconomice care prin muncă şi talent transformă în soluţii orice provocări. Biblioteca este o personalitate care înscrie evenimente şi fapte concrete în dezvoltarea biblioteconomiei naţionale . ..”

Claudia Balaban, director general, Biblioteca Naţională Pentru Copii „Ion Creangă”: „ Valoarea şi prestigiul Bibliotecii Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi sunt recunoscute nu doar de comunitatea biblioteconomică şi de cea academică şi culturală. Această instituţie serveşte ca exemplu de sistem managerial, are o cultură organizaţională distinctă, aplică tehnologii moderne în promovarea informaţiei şi cunoştinţelor...Vă urăm să perseveraţi în continuare în realizarea misiunii pe care o aveţi şi să fiţi utili societăţii.”

Valentina Chitoroagă, director general, Camera Naţională a Cărţii: „ Publicaţia de specialitate Confluenţe Bibliologice, bibliografiile şi biobibliografile pe care le editaţi vin să dea noi dimensiuni actului biblioteconomic bălţean...În contextul reformei universitare şi al procesului de la Bologna, prin introducerea dimensiunii europene, promovând criterii de performanţă aţi atins obiectivele propuse.”

Dr. Aurelia Hanganu, director, Biblioteca  Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan a AŞM”: “… Primiţi pentru munca asiduă elanul de gratitudine, iar viitorul să vă devină călăuză pentru noi realizări profesionale…

Rodica Avasiloaie, director, Biblioteca Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice: “Reprezentaţi o bibliotecă dinamică, în unele domenii chiar model, o bibliotecă cu tradiţii, cu viziuni noi, cu colaborări frumoase şi succese vizibile. Vă dorim să vă menţineţi în topul celor mai performante biblioteci şi de asemenea multă sănătate, rezistenţă şi cît mai multe lucruri frumoase în viaţa profesională şi personală.”

Lilia Bolocan, director general, Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală a R.Moldova (AGEPI): ”Vă aducem sincere cuvinte de recunoştinţă pentru colaborarea fructuoasă stabilită între instituţiile noastre privind promovarea informaţiei din domeniul proprietăţii intelectuale în rândul studenţilor şi doctoranzilor, corpului profesoral didactic din cadrul Universităţii şi altor persoane interesate.”

Maria Nicorici, şef Catedră Geografie, Biologie şi Chimie: “Îmi doresc din toată inima ca activitatea fructuoasă care există la moment între Bibliotecă şi Facultate să persiste mereu, să realizăm şi mai multe activităţi educaţionale pe viitor. Colectivul Dvs. Este o constelaţie deosebită de oameni cu fermă verticalitate şi stil profesionist de-a fi!”

Lansări: Ioan Vasile Nicorici, locuitorului mun. Bălţi a prezentat bibliotecă personală de cărţi, adusă în dar Bibliotecii, constituită din 750 exemplare în 694 de titluri în valoare de 177 977, 00 lei din domeniul teologiei şi istoriei care a aparţinut regretatului preot şi cărturar Gheorghe Armaşu, precum şi o colecţie de cărţi din domeniul ştiinţelor naturii.
Colecţia donată include cărţi şi publicaţii periodice în limbile latină, greacă, slavona veche, română şi rusă, editate cu precădere între anii 1800-1950 la edituri cu o arie geografică variată: Chişinău, Bucureşti, Cernăuţi, Kiev, Odesa, Moscova, Sankt-Petersburg, Regensburg, Munchen, Stuttgardt, Leipzig, Viena, Paris, Roma etc.  Proprietarul valorilor de patrimoniu, Ioan Nicorici, în actul de donaţie îşi exprimă marea satisfacţie că această bogăţie de documente scrise „va susţine firul tradiţiilor întru păstrarea şi sporirea cunoştinţelor despre istoria civilizaţiei, cultura naţională, valorile moral-spirituale”.

 

Petru CIOBANU, licenţiat în Teologie şi Istorie, masterat în Teologie Comparată,   Universitatea „1 decembrie Alba-Iulia” a realizat o trecere în revistă a expoziţiei Valori culturale religioase din colecţia „IOAN NICORICI”, păstrată la Biblioteca Ştiiinţifică de la Bălţi şi a lansatlucrarea personală Mitropolitul Visarion Puiu : File de monografie pastoral-istorică. Prezentarea expoziţiei realizată din perspectiva unui teolog s-a distins printr-o nuanţare profundă a rolului acestor publicaţi, comori ale trecutului care au servit la citirea şi cântarea bisericească şi constituie cea mai vizibilă mărturie de continuitate a spiritului românesc.  Amintim aici revista Episcopia Hotinului, cu informaţii preţioase desprea viaţa  bisericească din Bălţi la începutul secolului XX.

Expoziţii organizate: Vechi gravuri din secolul XV-XVI, ex-librisuri de epocă, autor  ing. Radu MOŢOC, secretarul Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, filiala „Costachi Negri,” Galaţi  (parter); Lucrări editate de bibliotecari (anii 2000 - 2010)

Comunicări: Bibliotecarii universitari au pregătit  20 de comunicări cu prilejul celei de-a 65-a aniversări a Bibliotecii, care pot fi consultate pe paginile revistei Confluenţe Bibliologice, pe situl Bibliotecii, în slideshare http://www.slideshare.net/libruniv/

Aprecierea meritelor personalului Bibliotecii: Cu distincţii de stat din partea Ministerului de resort, ABRM, Rectoratului şi a Administraţiei Bibliotecii au fost menţionaţi bibliotecarii:

Diploma Ministerului Educaţiei al republicii Moldova Pentru performanţe remarcabile  în activitatea profesională, aport considerabil la pregătirea specialiştilor de înaltă calificare şi cu prilejul aniversării a 65-a de la fondarea Bibliotecii: Elena Harconiţa, Lina Mihaluţa, Ludmila Răileanu;

Diploma Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica Moldova Bibliotecii Ştiinţifice a Universităţii de Stat Alecu Russo Pentru contribuţii esenţiale la procesul de instruire şi cercetare, promovarea imaginii bibliotecii şi cu ocazia a 65 ani de la fondare;

Diploma Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica MoldovaPentru contribuţii esenţiale la procesul de instruire şi cercetare, promovarea imaginii bibliotecii şi cu ocazia celei de-a 65 aniversare de la fondare bibliotecarilor: Silvia Ciobanu, Elena Cristian, Natalia Culicov, Taisia Aculov , Angela Hăbăşescu;

Diploma Rectoratului Universităţii de Stat „Alecu Russo”Pentru profesionalism şi calitate în activitatea bibliotecară şi cu prilejul aniversării a 65-a de la fondarea  Bibliotecii Ştiinţifice a US „Alecu Russo” din Bălţi: Elena Stratan, Valentina Topalo, Artiom Cebotari, Lilia Melnic Ala Lîsîi; Pentru  promovarea patrimoniului ştiinţific universitar prin elaborarea  lucrărilor bibliografice şi cu prilejul aniversării a 65-a de la fondarea Bibliotecii Ştiinţifice: Elena Scurtu, Ana Nagherneac, Maria Fotescu, Varvara Ganea; Pentru fidelitate profesională, activitate îndelungată şi contribuţii esenţiale în dezvoltarea Bibliotecii Ştiinţifice şi cu prilejul aniversării a 65-a de la fondare: Lucia Zadiraico, Mira Gore, Galina Sapogovschi;

Diploma Administraţiei  Bibliotecii Ştiinţifice  

Pentru promovarea exemplară a resurselor informaţionale şi cu prilejul aniversării a 65-a de la fondarea Bibliotecii Ştiinţifice: Elena Ţurcan, Marina Magher, Gherda Palii, Natalia Costiucenco.

Foto