Evenimente >>> [14 iunie 2010] <<<
Valori de patrimoniu în colecţia Bibliotecii Ştiinţifice Universitare
Recent, Biblioteca a primit în dar din partea locuitorului mun. Bălţi Ioan Vasile Nicorici o bibliotecă personală de cărţi constituită din 750 exemplare în 694 de titluri în valoare de 177 977, 00 lei din domeniul teologiei şi istoriei care a aparţinut regretatului preot şi cărturar Gheorghe Armaşu precum şi o colecţie de cărţi din domeniul ştiinţelor naturii.
Colecţia donată include cărţi şi publicaţii periodice în limbile latină, greacă, slavona veche, română şi rusă, editate cu precădere între anii 1800-1950 la edituri cu o arie geografică variată: Chişinău, Bucureşti, Cernăuţi, Kiev, Odesa, Moscova, Sanct-Petersburg, Regensburg, Munchen, Stuttgardt, Leipzig, Viena, Paris, Roma etc.
538 de cărţi, inclusiv 9 titluri de publicaţii periodice alcătuiesc fondul de carte veche şi rară, comori ale trecutului, care au servit la citirea şi cîntarea bisericească şi constituie cea mai vizibilă mărturie de continuitate a spiritului românesc.
Proprietarul valorilor de patrimoniu, Ioan Nicorici, în actul de donaţie îşi exprimă marea satisfacţie că această bogăţie de documente scrise „va susţine firul tradiţiilor întru păstrarea şi sporirea cunoştinţelor despre istoria civilizaţiei, cultura naţională, valorile moral-spirituale”.[Foto]