La 23 octombrie, Biblioteca Publică de Drept http://www.pll.md/, prin intermediul Consorţiului eIFL Direct Moldova, cu suportul financiar al Ambasadei SUA în RM şi al Fundaţiei SOROS-Moldova, a organizat pentru studenţii Facultăţii Drept, training-ul Prezentarea Bazei de date juridice HeinOnline (în spaţiile Mediatecii). Formator: Mariana Harjevschi, Directorul Bibliotecii Publice de Drept, absolventa Junior Faculty Development Program (JFDP), Chişinău. Timp de  două ore academice, participanţii au luat act de baza de date, strategii de căutare,  structura şi colecţiile pe care le include (Law Journal Library, European Center for Minority Issues, Legal Classics Library), au accesat diverse meniuri.  De asemenea studenţii au efectuat exerciţii practice privind investigarea şi regăsirea informaţiilor în baza de date HeinOnline (căutarea unui articol, obţinerea unei liste bibliografice tematice etc.). Participanţii au primit suportul didacţic şi materiale promoţionale referitoare la baza de date HeinOnline, au vizionat un film despre această sursă electronică.

Participanţii s-au arătat interesaţi de această bază de date solicitînd obţinerea accesului gratuit la HeinOnline.

Biblioteca Ştiinţifică susţine cererile utilizatorilor privind obţinerea accesului la una dintre cele mai prestigioase baze de date juridice HeinOnline, prin intermediul Consorţiului eIFL Direc.